cuvinte ratacite

Simt un gol imens in sufletul din spatele cortinei....sunt o comoara pierduta in adierea vantului din directii opuse, care linisteste zumzetul izvoarelor din noi, cuvintele care le rostesc sunt fara sens si pecetluiesc un nimic in nestire uitat in corul din opusul cortinei, totusi eu vreau sa formez un prolog neinteles dar simtit de mangaierea ta din amintirile noastre uitate si pierdute in vazduhul intunecat si gol din periferia gandului, obsesiei, fanteziei si imaginatiei nascute din meditatia si reflectia lucrurilor petrecute intre doi copii jucausi sub lumina reflectoarelor care calauzeste drumul din fata lucrurilor marunte deprimate de radiatiile reci cu efect termic dar care pe ei ii incalzesc si devin imuni la impartialitatea din lumea inconjuratoare care surade in amfiteatrul muribund auzindu-se ecoul din adancul sufletelor reci care provoaca o imensa epopee pentru amatori dar care pe noi ne face sa zabim in universul nostru ce pare a fi uneori plin de durere.